Royal Fashion


Inteligent, elegant, subtil… cam acestea ar fi cuvintele care ar descrie, în opinia mea, Royal Fashion.

Îmi doream de mult să văd acest spectacol desfăşurat sub bagheta lui Dan Puric, încă de pe vremea în care se juca la Teatrul Naţional de Operetă. Ştiu că premiera a avut loc în prezenţa membrilor Casei Regale a României în 2011… aş fi curioasă să ştiu cum li s-a părut.

Reprezentaţia celebrează regalitatea, punând-o pe un piedestal şi aducând în atenţia publicului o viziune de sinteză a secolelor care au rafinat istoria. Comunismul şi lumea haotică de azi, fără de nume, dar sinistră, reprezintă lumina făcută; lampa sau becul la care bieţii fluturi ai calităţii vin în naivitatea lor şi mor ucişi cu aripile frânte de căldura ucigaşă. România şi-a ars fluturii calităţii şi-i arde fără milă şi azi. De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigaşă şi să deschid fereastra ca să intre soarele. spune Dan Puric.

Şi totuşi, spectacolul nu trebuie gândit doar în contextul protestelor împotriva regimului, a crizei economice şi a regretului întâlnit asupra regalităţii ca putere politică. Nu, ea trebuie privită ca o picătură de calitate, bun gust şi bun simţ, cu un adaos de umor inteligent şi subtil. O picătură de armonie şi meditaţie ce se scurge prin teatru nonverbal, balet şi dans modern. O picătură de măiestrie în costumele create de Doina Levintza. 

Picături sparte de lipsa convenienţelor, picături care se adună şi se culeg în sudoarea tuturor celor care au muncit la acest spectacol. Chapeau! 

 

 

 

Sursa foto: passe-partoutdp.ro